ALD AUTOMOTIVE ŞI TOYOTA ROMÂNIA LANSEAZĂ PRIMUL PRODUS DE LEASING OPERAŢIONAL WHITE LABEL

ALD Automotive, una dintre companiile de top de pe piața de leasing operațional, și Toyota, producătorul auto numărul 1 mondial, semnează un parteneriat exclusiv şi lansează un produs White Label*. Acest program face parte dintr-un acord la nivel european semnat de către grupul ALD Automotive şi Toyota Motor Europe şi este disponibil în prezent în cinci țări, inclusiv în România, prin produsul de leasing operațional Toyota All Inclusive.

Toyota All Inclusive este primul produs White Label de pe piața românească și presupune un pachet de servicii financiare în care marca Toyota este implicată ca producător și retailer, iar ALD Automotive ca furnizor de servicii de leasing operațional. Această soluție de finanțare este disponibilă la toţi cei 22 de reprezentanţi autorizaţi Toyota din România și oferă avantaje exclusive pentru clienții brandului.

Produsul este destinat companiilor locale indiferent de regiunea geografică, inclusiv IMM-urilor și PFA-urilor, oferind acestor genuri de business oportunitatea de a îmbina fiabilele autovehicule Toyota cu serviciile oferite de către ALD Automotive, bazate pe experiență, consultanță și suport.

Avantajul major pentru client este că managementul flotei sale și soluția de finanțare sunt delegate unui partener cu o experiență de 10 ani, ALD Automotive, care îi va gestiona flota și îi va oferi soluții personalizate. Prin contractul de leasing operațional, clienții vor beneficia de o analiză completa a costurilor (TCO), conducând la optimizarea acestora și vor avea o rată lunară fixă, bucurându-se astfel de o predictibilitate completă a cheltuielilor. În plus, acest produs nu implică imobilizarea resurselor într-un avans, clientul  plătind exclusiv pentru utilizarea autovehiculului. De asemenea, nu va mai trebui să gestioneze vânzarea autovehiculului la finalul perioadei contractuale. Totodată, cu ajutorul produsului Toyota All Inclusive, clienţii vor beneficia de preţuri avantajoase pentru automobilele fiabile ale brandului Toyota, acoperire naţională prin reţeaua dealerilor brandului, 5 ani de garanţie pentru toate modelele şi serviciul “Toyota Eurocare”, valabil în întreaga Europa.

Pentru companiile care vor accesa produsul Toyota All Inclusive, Toyota va gestiona toate intervenţiile asupra autovehiculului în reprezentanţele sale: mentenanţa autovehicului, schimbul şi stocarea de anvelope, oferirea unui vehicul de înlocuire, asigurând service de calitate şi un grad ridicat de mobilitate, într-un one stop shop. Aceste servicii vor fi realizate la reprezentanţele Toyota, fiind însă contractate prin intermediul ALD Automotive, care în plus va furniza finanțarea și serviciul de asigurare.

Parteneriatul grupului ALD Automotive şi Toyota a fost implementat cu succes în țări precum Spania, Italia, Franța și Suedia și va fi disponibil în curând în Portugalia, Belgia, Cehia, Turcia, Bulgaria și Ungaria.

*Termenul White Label denumeşte un produs sau un serviciu realizat de către o companie şi oferit altei companii pentru a fi comunicat şi vândut în nume propriu. Serviciul de bază rămâne însă în execuţia companiei producătoare, care este în continuare delegată să asigure funcţionalitatea completă a acestuia.

Grupul ALD Automotive

ALD Automotive este lider pe piețele de leasing operațional full service și management de flotă. Cu o prezenţă geografică fără precedent, expertiză aprofundată în diferitele domenii în care activează, o abordare inovativă și o recunoscută calitate a serviciilor, Grupul ALD Automotive este un jucător important pe piața internațională, cu poziții puternice confirmate de-a lungul timpului: locul 2 în Europa și locul 2 în întreaga lume.

ALD Automotive în România

Operaţională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a Grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operaţional full service asigurând finanţarea şi o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive este certificată SRAC pentru standardele ISO 9001:2008 şi ISO 14001:2005.

Société Générale

Société Générale este unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare. Sprijinindu-se pe un model diversificat de bancă universală, Grupul îmbină soliditatea sa financiară şi strategia de creştere durabilă cu ambiţia de a fi banca de referinţă pentru calitatea relaţiilor cu clienţii, recunoscută pe toate pieţele pe care activează, aproape de clienţii săi, aleasă pentru calitatea şi angajamentul echipelor sale.

Société Générale joacă un rol important în economie de 150 de ani. Cei mai mult de 148 000 de colaboratori, care lucrează în 76 de ţări, îi servesc în fiecare zi pe cei 32 de milioane de clienţi ai grupului din întreaga lume. Echipele Société Générale acordă consiliere şi servicii clienţilor persoane fizice, companiilor şi comunităţilor pe trei linii principale de activitate:

  • Banca de retail în Franţa, sub mărcile Société Générale, Crédit du Nord şi Boursorama, ce oferă o gamă completă de servicii financiare multicanal dezvoltate cu cele mai performante inovaţii digitale;
  • Banca internaţională de retail, servicii financiare şi asigurări prezentă în economiile emergente şi în activităţile specializate cele mai importante;
  • Banca clienţilor corporativi şi de investiţii, administrări de active, private banking şi servicii pentru investitori, cu expertiză recunoscută, clasificări în topuri internaţionale şi soluţii integrate.

Société Générale este inclusă în componenţa principalilor indici de dezvoltare durabilă: FTSE4Good (Global și  Europa), Euronext Vigeo (Global, Europa, Zona Euro și Franța), ESI Excellence (Europa) Ethibel și 4 dintre indicii STOXX ESG Leaders.

ALD Automotive

ALD Automotive este filiala specializată în leasing operaţional şi administrarea flotelor de autovehicule a Grupului

Société Générale. ALD Automotive este unul dintre cei mai mari furnizori din Europa şi o companie de referinţă pe piaţa sa:

  • Operează în 40 de ţări
  • Are 4 800 de angajaţi
  • Administrează peste 1,088,000 de autovehicule (30 septembrie 2014)

Combinând profesionalismul şi calitatea serviciilor, ALD Automotive oferă companiilor soluţii integrate cu valoare adaugată atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

TOYOTA MOTOR CORPORATION este de trei ani consecutiv liderul mondial în vânzările de automobile.

Toyota România face parte din Grupul Inchcape, o companie multinaţională britanică cu o istorie de peste 160 de ani, cotată la Bursa din Londra începând cu 1958. În anul 2000 Toyota Motor Corporation a cesionat drepturile de distribuţie pentru brandurile Toyota şi Lexus companiei Toyota România. Începând cu 2008, Toyota Motor Corporation a acordat firmei Toyota România statutul de National Marketing and Sales Company (NMSC) pentru întreaga regiune a Balcanilor. În prezent, în România reţeaua de distribuţie include 22 dealeri. Toyota este deschizător de drumuri spre viitorul mobilităţii, îmbogăţind vieţi în lumea întreagă prin cele mai sigure şi responsabile modalităţi de transport. Prin angajamentul pentru calitate, inovaţie constantă şi respect pentru planetă, dorim să depăşim aşteptările şi să fim răsplătiţi cu un zâmbet.

Toyota Motor Europe NV/SA (TME) supraveghează partea de vânzări și marketing pentru mărcile Toyota și Lexus, piese și accesorii, și operațiunile de producție și de inginerie Toyota în Europa. Toyota are peste 20.000 de angajați  în Europa și a investit peste 8 miliarde de euro din 1990. Operațiunile Toyota din Europa sunt susținute de o rețea de 30 de Companii NMSC (National Marketing and Sales Companies) din 56 de țări, un total de aproximativ 3.000 de puncte de vânzare și nouă fabrici. În 2014, Toyota a vândut 888.015 de vehicule Toyota și Lexus în Europa.

Niciun comentariu.

Lasa un comentariu